O nouă competiție – Best Electric City Car!

Poză Main BECC 2025

În timp ce pregătim ediția din acest an a competiției Best Electric Car, vă propunem o alta, cel puțin la fel de interesantă – Best Electric City Car. Motivul? Există deja o categorie aparte de modele cu specific preponderent urban, adică EV-uri cu 4/5 locuri, în general sub 4 metri lungime, care asigură mobilitate electrică în orașe și împrejurimile lor.

Desigur, acestea vin cu prețuri competitive, baterii dimensionate în ideea de trasee urbane și interioare care îmbină, în unele cazuri, utilul cu stilul tematic. Mai mult, aceste modele de clasă mini sunt, în unele cazuri, adevărate lecții despre obținerea a cât mai mult spațiu din dimensiuni cât mai mici.

Cum v-am obișnuit în ultimii ani, aceasta nu este o competiție închisă, cu una la care are acces și publicul, pentru că potențialii clienți sunt cei care trebuie să le vadă, să le cunoască și astfel să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.

Best Electric City Car 2025 – La București Mall, între 10 și 15 aprilie

La prima ediție, avem două categorii de mașini: unele de clasă mică (Citroen e-C3, Dacia Spring, Fiat 500e, Hyundai Inster, Leapmotor T03, Mini Cooper E, Peugeot e-208, Renault 5), dar și cvadricicluri, unele limitate pentru a putea fi conduse de la vârsta de 16 ani (Aixam, Allview CityZEN – 16 ani, Microlino, Yoyo XEV – 16 ani).

Pe toate le puteți vedea expuse la București Mall, între 10 (după amiaza) și 15 aprilie, în spațiu din fața intrării Starbucks. Toate modelele vor avea fișe tehnice cu date complete, inclusiv prețuri.

De asemenea, Luni și Marți (14 – 15 aprilie), membrii juriului vor testa aceste modele pe un traseu urban și periurban, de 30 km, dus-întors, până la un punct situat la 15 km de București Mall. De asemenea. luni (14 aprilie) seara, la București Mall va avea loc o conferință de presă, la care poate participa și publicul.