A doua zi a competiției Best Electric Car, ediția 2023, s-a desfășurat doar în Iași și împrejurimi, dar a fost una plină, în care juriul a vizitat mai multe locații deosebite.
Ziua a debutat cu expunerea mașinilor în Piața Unirii, unde, în ciuda ploii, publicul a putut vedea cele 7 finaliste. Oamenii au discutat cu membrii juriului, cei 14 jurnaliști auto împărtășind din experiența pe care au avut mașinile pe traseul de peste 400 km parcurși până atunci.
A urmat apoi vizita la un centru Bosch Car Service (partener principal al Best Electric Car) aflat încă în amenajare, unde am aflat care sunt standardele de calitate ale rețelei Bosch și cum reușesc să le mențină alt de sus. Mai mult, în contextul vizitei celor 7 finaliste, am aflat și că Bosch Car Service lucrează la puncte de lucru care vor putea asigura service-ul și pentru mașini strict electrice, în condițiile în care mentenanța o pot asigura deja.
Următorul punct de interes a fost la Vitesco Technologies, Electrified Partnet al competiției Best Electric Car. Practic, am vizitat acest punct de lucru unde sunt concepute și testate diverse subansamble pe care le puteți găsi în mașinile de generație nouă, fie ele electrice sau electrificate. Am văzut inclusiv instalații complexe unde sunt testate invertoare sau unități de control la norme care par, la prima vedere, exagerate. Dar nu sunt, în condițiile în care aceste unități electronice complexe trebuie să reziste în condiții pe care nu ți le-ai putea imagina la prima vedere. Așa că am putut vedea cum invertoarele sau ISG-urile sunt introduse în spații speciale, închise, unde temperatura variază între – 30 și + 40 de grade (sau mai mult, în funcție de cerințele clientului): uneori lent, alteori în decurs de doar câteva zeci de secunde.
Ziua s-a încheiat cu o întâlnire a juriului și a reprezentanților Arval România și Vitesco Technologies cu membrii clubului oamenilor de afaceri din Iași (BIZ Club), la hotelul Pleiada. S-a discutat despre electrificare, finanțare și oportunitățile de afaceri pe care le generează infuzia de mașini electrice în România și în Europa.
Best Electric Car
Powered by Arval România & Electrified Partner Vitesco Technologies
Partner principal Bosch Car Service
Parteneri – Allianz Tiriac, Mega Mall București, Boomerang
.
#SustainableMobility
#vitescotechnologies
#likeabosch
#AllianzTiriac
#MegaMallBucuresti
#Bestelectriccarinromania
#lektrico