Competiția Best Electric Car in Romania a desemnat câștigătorul ediției din acest an

A patra ediție a competiției Best Electric Car in Romania – un concept unic în țara noastră, dezvoltat ca răspuns natural la schimbările profunde din industria auto, axată acum pe migrarea rapidă către propulsia electrică – a avut în acest an un format mai complex și șapte finaliste din aproape toate segmentele industriei: BMW iX2, Hyundai Ioniq 6, Kia EV9, MG4, Renault Scenic E-Tech, Volkswagen ID7 și Volvo EX30.

Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile – în primele trei zile, finalistele au putut fi admirate la București Mall, iar ultimele două zile au fost alocate testelor.

Pe un traseu însumând peste 700 km de drumuri diverse, de la parcurs urban la autostradă și de la drumuri de munte la drumuri naționale aglomerate, cei 14 membri ai juriului au putut observa în detaliu avantajele și dezavantajele fiecărui model, într-o amplă varietate de condiții. Nu doar dinamica, autonomia sau confortul au contat în jurizare, ci și timpii de încărcare a bateriilor, sau conectivitatea, toate acestea trecute și prin prisma prețului.

Un moment aparte a fost vizita la Centrul de Tehnologie de la Brașov al celor de la Vitesco Technologies. Juriul Best Electric Car a descoperit un nivel de tehnologie și inovație greu de imaginat în România cu puțin timp în urmă. Practic, sunt multe modele noi care circulă și în România și folosesc componente concepute și/sau testate de Vitesco Technologies la Sibiu, Iași, Timișoara și produse la Brașov.

La final, după o competiție mai grea decât oricând pănă acum, voturile jurnaliștilor participanți la eveniment au stabilit ierarhia finală. Astfel, Renault Scenic E-Tech a cumulat 98 de puncte și a obținut titlul Best Electric Car in Romania 2024, urmat la mică distanță de Hyundai Ioniq 6 (84 de puncte).

Acesta este clasamentul complet:

1 Renault Scenic  E-Tech 98 puncte
2 Hyundai Ioniq 6 84 puncte
3 VW ID.7  57 puncte
4 Volvo EX30  55 puncte
5 MG4 44 puncte
6 Kia EV9       43 puncte
7 BMW iX2 25 puncte

 

Ca și până acum, publicul a putut vota modelul preferat în cadrul unei secțiuni speciale – Votul Cititorilor – de pe site-ul www.bestelectriccar.ro.

La această secțiune s-a impus același Renault Scenic E-Tech, la diferență mare, cu 48.44% din voturi. Iată și clasamentul complet al secțiunii Votul Cititorilor:

1 Renault Scenic  E-Tech 46,44%
2 Hyundai Ioniq 6 28,10%
3 VW ID.7  6,20%
4 Kia EV9       5,8%
5 BMW iX2 5,41%
6 Volvo EX30  5,01%
7 MG4 3,03%

 

Este a doua ediție BestElectricCar in Romania când mai sunt acordate 3 premii, pentru competențe diferite ale modelelor auto participante:

  • BestElectric Tech 2024 – Kia EV9
  • BestElectric Range 2024 – VW ID.7
  • BestElectric Consumption 2024 – Hyundai Ioniq 6

 

Nu în ultimul rând, municipiul Slatina a primit premiul BestElectricCity 2024, ca urmare a investițiilor relevante în infrastructura publică de încărcare pentru vehicule electrice.

Premierea a avut loc într-un cadru oficial, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în prezența reprezentanților media din București și din țară. Cu această ocazie, domnul Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a prezentat programele și proiectele ministerului în domeniul ecologiei și a declarat: „Felicit organizatorii și sper că acest proiect va continua mai ales pentru că la nivel mondial, există o dinamică accentuată în ceea ce privește autoturismele electrice, atât din partea producătorilor europeni, cât și a celor din afara Europei.

Dăm astfel un mesaj puternic în favoarea accelerării luptei împotriva încălzirii globale și a poluării, în special a celei din marile orașe. Profit de ocazie ca să asigur încă o dată întreaga industrie, importatorii, producătorii, asociaţiile din domeniu, de disponibilitatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Speranţa mea este aceea că vom reuşi, şi în anii viitori, să bugetăm programul Rabla, aşa cum şi anul acesta am reuşit să alocăm o sumă-record la „Rabla Plus”, respectiv un miliard de lei”

Ediția 2024 a competiției Best Electric Car in România a fost susținută de Arval România, Bosch România, Eldrive, București Mall, Hotel TTS Covasna, Vitesco Technologies și a fost realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.